Petrica si Lupul valutist

In povestea "clasica" personajul principal avea drept hobby speriatul posesorilor de oi (nu pe cei cu valente microbistice, precum titanul din Pipera). Petrica de care vom vorbi azi face exact invers: striga cat il tin plamanii ca lupul a luat viza de flotant in alta padure, ba ca a fost amendat de protectia consumatorilor,ba ca a devenit covor in casa padurarului. Ideea este ca Petrica al nostru vrea sa linisteasca cu orice pret posesorii de oi, vopsind mai roz decat e cazul gardul realitatii, facand deci exact pe dos decat tizul sau din poveste,dar cu acelasi efect (nimeni nu il mai crede cand se hotaraste in final sa vorbeasca serios).

Si acum povestea noastra. Petrica era un ciobanas care se specializase in inmultitul oilor. De cand era el in fruntea stanii, oamenii din sat chiar pierdusera sirul. De exemplu, la inceputul anilor 90,aveau doar cateva oi, vai de mama lor. Dupa care, Petrica si-a manifestat abilitatile, in urma numeroaselor MBA-uri de specializare in materie pe care le frecventase la case mai mari. Si au inceput sa apara oi pe banda rulanta astfel incat masa ovina crestea intr-o zi cat in 7 ani inainte. Cine isi pastrase oile acasa, fara sa le paseze ciobanasului Petrica, avea de ce sa fie suparat: ramasese cu oile lui in vreme ce oile stanii se inmultisera peste poate astfel incat ale sale isi pierdusera valoarea. Este la fel de adevarat ca ispravile ciobanasului Petrica facusera sa scada repede valoarea behaitoarelor locale in dauna unor oi mai putin numeroase de afara, multa lume preferand, in mod ciudat, niste oi de culoare verde, cu miros specific,importate din America. In cei aproape 10 ani cat Petrica se ocupase personal cu tipar...pardon, cu inmultitul oilor, nimeni nu mai putea sa le numere fara sa adoarma extenuat inainte sa ajunga macar la jumatate, drept pentru care a fost necesara tunderea unor zerouri din balana lor (in limbaj tehnic, procesul se numeste daracit sau,ca regionalism, denominat).

Moment publicitar: Pentru anul viitor imi propun sa scot maximul din cotatiile leului fata de alte valute. Am spus maxim! (cu cartela BNRfone poti vorbi ieftin cu cat mai multi prieteni din zona euro)

In ciuda acestor lucruri, oamenii au uitat repede ce efect avusese asupra lor "alchimia" ciobanasului Petrica, ba chiar il considerau un fel de binefacator al satului avand in vedere longevitatea lui in fruntea stanii. In ultima vreme insa, lucrurile nu prea mergeau bine pentru Petrica. Nu mai veneau tarani de pe alte meleaguri sa cumpere oile sale, acestea fiind mai rapanoase decat prin alte parti, efect al furajului de slaba calitate pe care il gaseau in imprejurimi. Satul din care proveneau oile avea in plus prea multi caini la paza care taiau frecvent...frunza la caini neputand fi dati afara din motiv de pile si prea putini magari care sa traga pentru binele comun iar incasarile scazusera mult sub cheltuieli; in consecinta se astepta de la stana minuni pentru a iesi din criza. Petrica nu dorea sa recunoasca ca urma o scadere acelerata a valorii oilor sale, ba s-a obtinut chiar un imprumut de furajare in echivalentul unor oi verzi mai vanjoase, imprumut care sa le mentina pretul oilor autohtone cat de cat pe linia de plutire, credit ce urma sa fie restituit de urmasii-urmasilor satenilor, in timp (sau nu).

Ciobanasul nostru isi imbraca deci tot mai des suba de vreme rea, lua din cui toiagul cel lung ( cu care altoia lupii speculatori ce incercau sa schimbe avantajos oile sale pe oi mai mari din vecinatate) si iesea in fata oamenilor sa-i linisteasca. "Stati linisiti, pe noi o sa ne ocoleasca epidemia care ravaseste stanele dezvoltate. Nu va temeti, stana noastra o sa ramana pe profit. Stana noastra duduie, pariati pe oile noastre". Numai ca afacerile au scazut ca efect al blocarii furajelor la nivel mondial, iar oile lui Petica au valorat si mai putin pe pietele din jur. De teama, Petrica folosea in ultima vreme din cand in cand niste oi verzi din imprumutul extern, pe care le vindea nemilos ca sa ridice valoarea oilor sale. Cum de fiecare data cand Petrica se dovedea mai optimist afacerile stanii mergeau mai prost iar oilea lor erau tot mai costelive,oamenii din sat au inceput sa schimbe tot mai des oile locale pe altele mai sanatoase de pe alte meleaguri (evident mai putine), ba incepusera sa urmeze oile straine in trashumanta lor spre locurile unde lucrurile erau mai asezate, ulitele din sate mai largi, carutele nu faceau ambuteiaje, oamenii mai amabili,etc. Uneori mai trimiteau si rudelor ramase acasa cateva oi din cele straine, echilibrand astfel deficitul ovin si usurand viata celor ramase sa pasca iarba inconstient de verde de acasa.

Cum lucrurile mergeau tot mai prost la sat, putini se mai uitau in gura lui Petrica, desi acesta isi facea treaba in mod normal, povestind ca dracul nu e atat de negru, lupul atat de rau, ca stana are imense posibilitati in ciuda modestelor realizari. In final, finantele stanii au ajuns la fundul traistei, proprietarii oilor s-au schimbat iar decizia a ajuns sa apartina proprietarilor de oi din strainatate,care adusesera alte reguli de pasunat si tuns si impusesera chiar si oamenilor din sat alta optica. Abia acum Petrica avea motive sa fie ceva mai increzator si le spunea asta si oamenilor mirandu-se de ce nu se sare prea sus de bucurie de pe fundul gropii. In jurul sau se auzea tot mai rar cate un "BEEE" timid de aprobare, urmat repede de un "BOOO" apasat. Dupa supradozele din trecut, optimismul sau devenise pe nesimtite imposibil de digerat.

Sigur, uitasem morala. Nu va mai uitati in gura sefului Bancii Centrale. Ca si Presedintele sau Primul Ministru, Guvernatorul se crede un instrument de euforizare a maselor si de evanghelizare intru religia consumului. Optimismul e manuit aici ca un ciomag, lumea trebuie sa creada permanent ca viitorul e roz pentru a cheltui mai mult decat isi permite iar pe varful bulelor speculative apar si victimele. Din pacate, aceste personaje oficioase uita repede ca sunt oameni care isi construiesc scenarii de viata dupa cum li se spune pe la televizor ca urmeaza sa bata vantul in economie. In plus,chiar nu mai conteaza cati bani ai in buzunar cand tiparul e iubit de Banca Centrala. Inflatia te obliga sa consumi de teama ca banii isi pierd valoarea, te sileste sa fugi cu bani in banca pentru a te apara cu dobanda depozitului de multiplicarea masei monetare, inflatia ajuta producatorii sa isi mascheze ineficienta.In afara de consummator,mai toata lumea iubeste inflatia.