Viata e doar o Calatorie

Ne trezim la 6-7 dimineata...pierdem inca 30 de minute in pat (mai mult domnii), inca 20 la baie (mai mult doamnele), mancam in fuga in 10 minute (daca nu, macar cafeaua) si innotam o ora prin trafic spre serviciu. Cine incepe la ora 9 mai are totusi ocazia sa rasfoiasca putin internetul inainte de infernul din trafic (mai mult domnii), sa arunce un ochi la starea vremii la TV, sa pregateasca odraslele pentru scoala (mai mult doamnele). Urmeaza 8 ore de munca mai mult sau mai putin intensa, pentru toata lumea, care oricum nu ne dau ocazia pentru intrebari existentiale, cu un intermezzo pentru pauza de masa, goana prin oras in paralel cu alte sute de mii de lefegii care se grabesc spre casa la randul lor. Si masa de la ora 7-8 seara, mustruluitul copiilor, televizorul cu nelipsitele talk-show-uri politice ori reality-show-uri de mahala, in cel mai bun caz cu ultimul film bun vazut evident in reluare. Si familia merge apoi la culcare, a mai trecut o zi, una din cele 5 lucratoare, din cele 11 luni ale anului ce par trase cam la indigo privite de departe. Am scapat din vedere ceva? Probabil usoara neliniste pe care ratele ce trebuie platite la fiecare 5 ale lunii o trezesc invariabil, visurile legate de concediul de anul asta (cu obiective clare de bifat si aici, ca si la job), calculele casnice (o fi mai ieftin pestele la Cora? sa imi iau sau nu iPhone? or fi intrat reducerile la toale?), copiii, certurile cu vecinii ori colegii, slujba de duminica (ma rog, cine mai merge), meciurile de sambata, cate un teatru accidental si un mall ocazional.

Bun, si asta e tot? Nu mai este loc de nimic? Am pornit la drum copii, explorand si mirandu-ne de tot, am continuat cu entuziasmul tineretii cultivandu-ne atent visele, si ne regasim acum adulti blazati, cu tinte de atins, obiective de indeplinit si infim de putin timp de privit in jur...Va amintiti de Bill Hicks (l-ati intalnit si in Zeitgeist) cu al sau "viata e doar o calatorie"? (It�s just a Ride). Cat de des uitam asta in goana noastra obsedanta de a bifa obiective "de adult", pentru a indeplini sarcini, pentru a intra "in randul lumii", deci intr-un tipar standardizat? Uitam de calatoria unica pe care fiecare viata o reprezinta si in loc sa admiram diversitatea drumului, a calatorilor si partenerilor cu care il impartim, ne tinem ochii fixati doar spre destinatie. Iar toate obiectivele urmarite cu obstinatie ucid frumusetea traseului parcurs spre ele. "Trebuie sa am o casa, fie si platind pentru ea 30 de ani, o masina cu pretentii, o nevasta frumoasa, poate o cabana la tara, copiii dati la scoli cu staif"...Avem in minte doar punctul culminant in relatii, afaceri, distractii si ardem cat putem de repede etapele in drumul spre realizarea lui. Si pierdem din vedere tocmai frumusetea calatoriei. Am putea privi atent in jur, bucurandu-ne de drum si dilatand timpul. Dar alegem sa fim mereu cu ochii pe ceas asteptand sa atingem ce ne-am propus cat mai repede si il comprimam astfel de nu se vede. Si ne trezim batrani si "realizati" si nu stim ce n-a mers, de ce nu suntem totusi fericiti. Stiu ca lucrurile nu se schimba peste noapte, dar ce ziceti de obiective de genul "vreau sa fiu impacat cu mine insumi"; "vreau sa pot contempla senin lumea si oamenii ce ma inconjoara", "nu vreau sa fiu mereu in priza"; "ma pot bucura de lucruri marunte uitand de targeturile mari"; "e mai importanta multumirea clientilor decat profitul firmei"; "apreciez mai mult bucuria cooperarii decat dreptul de a-i controla pe ceilalti"? Ar fi un bun inceput, nu?

Si acum va las cu Bill Hiks:

The world is like a ride at an amusement park, and when you choose to go on it, you think it's real, because that's how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round and it has thrills and chills and it's very brightly colored and it's very loud. And it's fun, for a while.

Some people have been on the ride for a long time, and they begin to question: "Is this real? Or is this just a ride?" And other people have remembered, and they come back to us and they say "Hey! Don't worry, don't be afraid-ever-because...this is just a ride." And we kill those people.

"Shut him up! We have a lot invested in this ride! Shut him up! Look at my furrows of worry; look at my big bank account, and my family. This has to be real."

It's just a ride. But we always kill those good guys who try and tell us that-ever notice that? - and we let the demons run amok. But it doesn't matter, because... it's just a ride, and we can change it any time we want. It's only a choice. No effort. No worry. No job. No savings and money. Just a choice, right now, between fear and love. The eyes of fear want you to put bigger locks on your door, buy bigger guns, close yourself off. The eyes of love, instead, see all of us as one.

Here's what we can do to change the world, right now, into a better ride. Take all that money we spend on weapons and defense each year and, instead, spend it feeding, clothing and educating the poor of the world, which it would do many times over - not one human being excluded - and we can explore space together, both inner and outer, forever. In peace.