Un decalaj irecuperabil

Am avut ocazia sa stau cateva zile departe de zumzetul Bucurestiului,departe de isteria din trafic, prostul gust de pe strada, ingrijorarile din economie,de vociferarile si imprecatiile din politica damboviteana. Am descoperit Barcelona, un oras care m-a fascinat prin arhitectura sa urbana si prin infrastructura impecabila. Bulevardele sale largi (6 benzi pe Avinguda Diagonal,basca pistele pentru biclisti si derivatiile pentru accesul pe stradutele laterale) m-au lasat masca, detasarea si politetea oamenilor de pe strada mi s-au parut desprinse dintr-un film de epoca, impresia de oras asezat, cu o strategie de dezvoltare batuta in cuie, e imposibil de ignorat. Si las la o parte vestigiile istorice, capodoperele lui Gaudi, parcurile, atractiile de shopping, zonele pitoresti. Un oras care te copleseste, poate prea dens pentru a-ti dori sa-l locuiesti permanent. La intoarcere,am dat nas in nas cu realitatea romaneasca: unul dintre pasageri (roman) desi facuse check-in-ul nu s-a mai prezentat la avion, asa ca a trebuit asteptat,cautat,si in final identificat bagajul personajului si eliminat din cala. Pe aeroportul Baneasa, aterizasera doua avioane la un interval de cateva minute si asta a dat peste cap totul (cozi infernale pe spatiu infim la check-out si recuperarea bagajelor), am redescoperit taximetristii-piranha care isi vanau victimele cu tarife aprapiate de maximul permis de lege (3,5 lei/km), un drum spre oras facut impracticabil de lucrarile la pasajul din zona, in fine, tot tacamul. Comparatia realitatii romanesti cu orice experienta din tarile din jur te complexeaza,oricat de patriot ai fi. De acord, viata nu e comoda nici prin tarile dezvoltate,ipotecile cantaresc greu si acolo, se munceste pe branci,dar cel putin sistemul functioneaza,infrastructura e impecabila, prin politica se pastreaza aparentele, nu exista aceeasi obsesie pentru capatuiala in timp record. Si aici cred ca apar elementele care ne diferentiaza de omul mediu din Vest: dorinta de parvenire, de depasire cu viteza luminii a propriei conditii, lipsa de empatie (poate o consecinta a tehnicilor de autoconsevare la care ne-a condamnat sistemul in ultimii 60 de ani). Romania de care ne vorbeste extaziat maestrul Puric are din pacate o populatie apatica,in imbatranire rapida, egal dezamagita de toate fortele politice, fara spirit de initiativa, fara viziuni antreprenoriale, fara prea mari sperante pentru viitor (in sondaje, ne indreptam invariabil intr-o directia gresita). Si nu vad un suflu proaspat venit din randul celor scoliti si umblati prin alte tari in ultimii 20 de ani: prea putini sunt dispusi sa se ia la tranta cu sistemul pentru a recrea aici conditiile de acolo, majoritatea vrea sa se integreze in respectivele societati si sa pastreze eventual nostalgia dupa Romania copilariei,a bunicilor si alimentelor naturale.