Cum suna un raport de 27:1 intre pretul mediu al locuintelor si venitul anual al cumparatorului? Este vorba de Beijing. Daca va raportati la chirii, media raportului dintre pret si suma incasata lunar pe locuinta respectiva este de 500.
De ce vorbim de o "bubble"? La nivel international o locuinta nu ar trebui sa coste mai mult de 5,5-6 venituri anuale, iar cota de alarma in ceea ce privese chiriile (300:1 raport pret/chirie lunara) a fost, de asemenea, depasita.
Un articol interesant postat pe site-ul businessinsider.com vorbeste pe larg despre inflamarea pietei imobiliare chinezesti ("The chinese real estate bubble is the most obvious bubble ever") , in special, in marile centre urbane. Cu exemple concrete, precum cel al unui un apartament in cartierul financiar al Shanghai-ului, cumparat cu 483.000 dolari pentru ca pretul sa ajunga peste 6 luni la 615.000 dolari pentru o unitate similara. Ca pe orice bula speculativa, oamenii au impresia ca pierd ultimul tren daca nu cumpara cat mai repede, iar in cazul chinezilor exista o motivatie suplimentara (cum familiile isi
doresc foarte multi baieti, exista un dezechilibru numeric evident intre sexe, iar un imobil achizitionat de un barbat ii mareste sansele de a-si gasi perechea). Recent, autoritatile chineze au introdus reglementari in care limiteaza expunerea bancilor (cerinte de majorare a capitalului si a depozitelor) si apetitul "investitorilor" persoane fizice (cine cumpara a doua casa trebuie sa dispuna de cash de cel putin 40% din valoare), semn ca au identificat semne de slabiciune in acest sector. De altfel, in ultimii 6 ani pretul caselor a crescut cu peste 30% mai repede decat salariul mediu in Shanghai si cu 80% in Beijing (pretul mediu pe mp este aici cat 7 salarii medii), reiese dintr-un raport Goldman Sachs, banca de investitii care a inceput sa opereze deja primele exituri din sfera imobiliara chinezeasca.
Nu doar sectorul rezidential este sub presiune, ci si cel comercial, unde bancile sunt implicate, la randul lor, ca jucatori, ceea ce nu s-a intamplat nici in SUA in perioada de boom. Din pacate, guvernul chinez este inca obsedat de cresterea economica, iar zonele fierbinti din China pot rivaliza in curand cu Dubaiul – si ne referim aici la deznodamantul visului imobiliar al seicilor. Ramane de vazut daca bomba imobiliara va spulbera miracolul economic chinezesc sau doar il va tempera.
Modelul japonez
Un articol interesant din New York Times ("Bubble burst quickly, but the pain lingered") arata cum s-a dezumflat bula imobiliara in Japonia, la inceputul anilor ’90. Pe varf, in 1991, toate terenurile din Tara Soarelui-Rasare, o tara de dimensiunile Californiei, valorau aproximativ 18 trilioane dolari, de patru ori cat valorau toate proprietatile din SUA in acel moment. Spargerea bulei a venit dupa ce banca centrala a Japoniei a facut o miscare agresiva de crestere a ratelor dobanzii. Piata bursiera si imobiliara s-a prabusit, in timp ce investitorii alergau disperati sa vanda actiuni pentru a achita creditele imobiliare si viceversa. In momentul 2005, terenurile din Japonia erau la jumatate din valoarea lor din 1991, in timp ce proprietatile din SUA isi triplasera valoarea (varful bulei in Statele Unite urma sa fie atins in 2006). Bineinteles, cele mai mari victime ale febrei imobiliare nipone au fost oamenii obisnuiti, mult prea increzatori in ofertele bancilor. In cele mai mari 6 orase japoneze, preturile erau in acel moment cu 64% mai mici decat pe varful din 1991. Reporterul da exemplul lui Yoshihisa Nakashima, angajat guvernamental din clasa de mijloc, care cumparase cu 400.000 dolari un apartament cu 4 camere intr-o suburbie din Tokyo, chiar in 1991, in momentul in care avea 36 de ani (tineti cont si de valoarea dolarului din 1991). Relativ repede dupa ce a luat creditul, piata s-a prabusit, iar apartamentul sau valora in 2005, cand proprietarul sau avea 50 de ani, doar jumatate din pretul platit pentru el. Nakashima mai avea insa de platit bancii 300.000 dolari.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu