marți, 16 februarie 2010

Dilema proprietar vs chirias, din alta perspectiva

Cand achizitionez ceva prin credit, cu ipoteca pe bunul achizitionat, cine e de fapt adevaratul proprietar? Eu sau banca? In acte scrie ca as fi eu, dar ia sa incerc sa nu-mi platesc ratele cateva luni...Ganditi-va ca in mii de tranzactii imobiliare mecanismul e acelasi: cineva transfera de fapt dreptul de proprietate unui finantator, pana in momentul in care contrapartea sa din tranzactie va fi in masura sa isi achite ratele, adica sa plateasca de vreo trei ori imobilul cumparat pana cand imprumutul ajunge la scadenta (20-30 de ani). Ce s-ar intampla daca brusc amatorii de credite ar refuza sa mai faca jocul bancilor asteptand sa achizitioneze doar cu cash? Preturile ar scadea dramatic, la fel cantitatea de stres din societate. Stiu lacomia e de multe ori mai mare, ai nevoie de o casa acum, vrei sa rivalizezi cu vecinul, chiria e de multe ori apropiata de valoarea ratei lunare. Si totusi de ce in Occident tot mai multa lume se multumeste cu statutul de chirias? Statutul de chirias iti ofera mobilitate (poti schimba cartierul, orasul, tara in cautarea unui job mai bun; te poti muta cand nu iti mai convin vecinii), nu ai grija amenajarilor interioare, nu trebuie sa-ti schimbi mobila, nu platesti impozite pe proprietate, etc. Mai mult, din aventura de a deveni proprietar poti iesi in anumite conjucturi si fara casa si dator (in Romania nu exista institutia falimentului personal, cine a cumparat un apartament cu 100.000 euro in 2007 iar acesta nu valoreaza acum decat 60.000, daca nu plateste in continuare ratele mari la banca aceasta ii va vinde casa la licitatie, sub pretul pietei, si va ramane dator pentru diferenta de bani).Iar pana la scadenta unui imprumut ipotecar, s-ar putea ca pietele imobiliare sa experimenteze de cateva ori boom-uri si prabusiri. Parghia creditului se foloseste cu success numai in situatia in care esti sigur ca va urma un mare ciclu de crestere economica, ca veniturile si valoarea proprietatilor vor creste sustinut pentru mai multi ani. E cazul acum? Efectul psihologic al aderarii la UE a disparut, balonul creditului ieftin s-a spart, fluxul investitilor straine se reduce treptat.


PS: In acest moment e mai convenabil sa fii chirias si dpdv financiar|: creditele ipotecare pentru 50.000 euro au rate ce pleaca de la 350 de euro pentru a ajunge pana la 600-700 euro pe luna (vezi conso.ro) in timp ce chiriile in cartierele fara pretentii ale Bucurestiului sunt acum de 250-300 euro pentru 2 camere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu