Daca am fi la inceputul industrializarii sau al descoperirii unor noi tehnologii, mai ca as paria ca da. Romania se afla insa departe de acesta ipoteza fericita, locuitorii din mediul rural, cam jumatate din populatie, fiind incremeniti de secole intr-o combinatie de autoconsum si troc. Cum nu imi pot imagina taranul roman reinventandu-se ca IT-ist, ma intreb cum o vom scoate la capat intr-o economie bazata pe importuri, fara mari resurse in proprietatea statului (am avut grija sa privatizam cat se putea de mult), fara infrastructura decenta, mai nou cu o datorie impovaratoare, cu o populatie care imbatraneste si cu un segment tot mai numeros din populatia activa cochetand cu emigrarea (vezi aici: http://ramonaleseanu.wordpress.com/2009/06/21/bye-bye-putine-esecuri-si-multe-succesuri/). Ne aflam in plus la sfarsitul unui ciclu de crestere mincinoasa, bazata pe balonul creditului. Capacitatea de consum va fi de-acum mult diminuata de rambursarea creditelor contractate, ratele lunare foarte mari catre banci cantarind greu in bugetul familiei medii. Viitorul apropiat pare deci sumbru iar salvarea cautata va fi una individuala. Cei care stapanesc bine o meserie si se pot descurca intr-o limba straina vor alege probabil sa se integreze intr-o societate normala si functionala din strainatate; celorlalti nu le ramane decat sa caute formule de supravietuire intr-o periferie prafuita de imperiu cum devine Romania, importanta doar prin dimensiunea segmentului de consumatori de produse ieftine. Asta daca nimic spectaculos nu se iintampla intre timp.
Am vrut initial sa punct punct mai sus. Ar fi fost inca un articol in nota pesimista, cu care v-am obisnuit in ultima vreme. Totusi ,exista cateva raze de speranta care trebuie subliniate. Nu se leaga de economia si clasa politica autohtona, ci de o miscare mai ampla la nivel global. Observ tot mai des apeluri la o reformare pe baze etice a actualului sistem monetar, spre reinventarea economiei pe alte coordonate. Exista o aplecare tot mai pronuntata spre spiritualitate, intuitia ca urmeaza schimbari de proportii in economie si societate si repozitionari la nivel individual care sa le faca posibile. Tot mai multi oameni sunt dezamagiti de actualul sistem, realizeaza ca sunt mintiti si manipulati sistematic prin mass-media, transformati subtil in sclavii sistemului bancar, imbibati fara voia lor de un materialism grosier. Poate e doar efectul crizei economice si a deceptiilor pe care le-a provocat. Dar daca este insa ceva mai mult, perceptia unei schimbari de paradigma la nivel global? Vom vedea in viitorul apropiat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu